În vizită la „Bătrâna Doamnă“
„Madamme, venim după puncte la Arad!“
Frustraţi de semieşecul din prima etapă, 0 – 0 cu F.C. Bihor pe teren propriu, după un joc în care meritau victoria, jucătorii lui Mihăiţă Ianovschi se duc după puncte la Arad. „Bătrâna Doamnă” visează promovarea în Liga I, şi vine după un meci nebun făcut la Timişoara, unde a ratat ca la „zidul morţii” victoria. Pe drept cuvânt, UTA – CS Mioveni poate fi considerat unul din derby-urile etapei a II-a, un meci a cărei miză este mai mare decât se credea iniţial.
„Vrem să facem un joc bun, şi să ne întoarcem cu trei puncte“
Tehnicienii argeşeni au pregătit meciul de la Arad în detaliu vizionând de mai multe ori caseta cu partida de la Timişoara. „Vrem să facem un joc bun şi să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte puse în joc. Dacă nu vom mai rata ca în meciul cu Bihorul, putem obţine victoria în faţa unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc. Sigur că vom avea un meci greu, dar jucătorii noştri au un moral bun, iar atmosfera din lot este propice obţinerii unui rezultat bun. De aceea plecăm încrezători la Arad”, spunea ieri dimineaţă, la plecarea spre Arad, antrenorul Mihăţă Ianovschi.
„Ratările sunt ale mele, realizările sunt ale jucătorilor!“
Pentru a-şi ajuta jucătorii de a trece cât mai repede peste amărăciunea egalului din partida cu Bihorul, tânărul tehnician al echipei din Mioveni, Mihăiţă Ianovschi, le-a explicat că „în astfel de situaţii, ratările care ne-au frustrat de două puncte sunt ale mele, şi mi le asum. Atunci când echipa înscrie, realizările şi jocul bun sunt ale lor”. Problemă de psihologie pentru mintea şi psihicul fiecărui jucător.
Rică Neaga nu reintră
Accidentat în meciul din Cupa României cu F.C. Argeş, Rică Neaga nu va reintra la joc în meciul de la Arad. După ce a fost în Serbia la celebrul vraci Marjana, Neaga a revenit în ţară şi a mai făcut un control medical, iar doctorii i-au recomandat încă 4-5 zile de repaus. „Chiar dacă aveam nevoie de Rică Neaga în teren, este mai bine să nu-l forţăm pentru ca accidentarea să nu recidiveze. Mai bine să îl avem sănătos în meciurile următoare din campionat”, spunea Claudiu Cojocaru, unul din oficialii clubului CS Mioveni.
Echipa probabilă
Pentru meciul cu UTA, echipa galben-verzilor nu va suferi modificări importante în primul 11, astfel că la startul partidei vor fi în teren: Popescu – Pasăre, Miulescu, Olteanu, I. Stancu – Mazilu, Mărgăritescu, Emil Dică, Coşereanu – Năstăsie şi Răduţă.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.