ULTIMĂ
ORĂ

Incendiu devastator! Gospodărie mistuită de flăcări!

O casă a fost mistuită de flăcări în această dimineață în comuna Ungheni în urma unui incendiu devastator. Din primele informații, proprietarii locuinței au alertat autoritățile în jurul orei 6:00 că acoperișul casei a fost cuprins de flăcări, iar mai multe anexe din gospodărie ard.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale, iar când au ajuns la fața locului au evacuat dintr-o anexă o butelie, dar și mai multe bunuri ale familiei afectate de incendiu. Din fericire, militarii au reușit să stingă flăcările înainte de a se extinde.

„De dimineață, în jurul orei 6, pompierii au intervenit în localitatea Ungheni pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul de aproximativ 40 mp al unei case, circa 500 kg de fân, lemn de foc și anexe gospodărești construite preponderent din materiale combustibile, cu suprafața totală de aproximativ 80 mp.

La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Izvoru și Secția de Pompieri Costești cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, care au reușit să salveze casă și anexele aflate în vecinătatea, iar din interiorul constructiilor afectate au evacuat o butelie, electrocasnice, obiecte de mobilier și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este fumatul în locuri neprotejate corespunzător, iar vegetația uscată din curte a fovorizat propagarea flăcărilor în gospodărie” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp