ULTIMĂ
ORĂ

Incendiu la un spital din Argeș! Zeci de pacienți evacuați!

Zeci de pacienți au fost evacuați în această dimineață după ce un fum gros a inundat un salon din Spitalul de Boli Cronice Călinești! Din primele informații, în jurul ore 6.00, autoritățile au fost anunțate de către medicul de gardă că un incendiu a izbucnit la unitatea medicală. Până la sosirea pompierilor, 32 de persoane au fost evacuate potrivit protocolului în cazul producerii de incendii.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că totul a pornit de la un aparat de aer condiționat necurățat. Mai exact, fumul care a inundat salon venea de la praful necurățat și supraîncălzit al unui aparat de climatizare.

„Nu s-a manifestat cu flacără, iar în mod progresiv au fost evacuați 32 de pacienți de către personalul medical, înaintea sosirii echipajelor de intervenție. În urma evenimentului, nu s-au înregistrat victime. Alarma a fost declanșată de sistemele de detecție care au semnalat prezența fumului la etajul 1 al spitalului. La caz au fost alocate 5 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 4 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, precum și 5 ambulanțe SAJ” a declarat Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.