Incendiu puternic în clubul Bamboo cu zeci de victime!

Incendiu puternic cu zeci de victime în această dimineaţă în clubul Bamboo din Bucureşti. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. Potrivit IGSU, 35 de persoane au ajuns la spitale. Persoanele rănite au fost transportate la spitalele Floreasca, Universitar, Pantelimon, Colentina si Elias. Sapte persoane au ramas in continuare internate. O singura persoana este in stare grava, intubată, ventilata mecanic si prezinta arsuri la nivelul cailor respiratorii, conform Pro TV. Multi dintre cei care au acum nevoie de ingrijiri s-au intoxicat cu fum ori sufera de hipotermie dupa ce – in incercarea de a se salva din calea flacarilor – au sarit in lacul din apropiere. Clubul Bamboo a ars in totalitate, iar cladirea este prabusita in cea mai mare proportie, anunta ISU. Pompierii din turele libere au fost chemati la serviciu pentru a interveni la incendiul de la Clubul Bamboo din Capitala, anunta Biroul de presa al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov. La fata locului au acţionat peste 20 autospeciale de stingere, 27 echipaje SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, un Spital Mobil si Descarcerare Grea. Martorii spun ca initial au simtit un miros puternic de fum, iar in momentul in care s-a oprit muzica si-au dat seama ca este ceva in neregula. Apoi au dat navala spre iesire. „Am simtit miros de fum si am plecat imediat ca eram la iesire”, spune un martor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.