ULTIMĂ
ORĂ

Incepe prima ediție a Pitești Marathon!

Piteștiul găzduiește în acest weekend prima ediție a unei competiții de cros înscriindu-se, astfel, pe lista marilor orașe care organizează curse de stradă populare. Duminică, 19 mai, va avea loc ediția cu numărul I a Pitești Half Marathon, o competiție la care s-au înscris peste 350 de participanți. Pentru desfășurarea evenimentului, Poliția Română a aprobat solicitarea organizatorilor de a fi închise mai multe artere din municipiu. 

Închiderea circulației se va face pe Strada Unirii – Bulevardul I.C. Brătianu – Calea București, în ziua competiției, începând cu ora 8:45.

Căile ocolitoare vor fi: 

1. Strada Gheorghe Șincai/ Strada Costache Negri  – Calea Bascovului; 

2. Bulevardul Republicii;
Alături de alergători amatori, pasionați de mișcare, vor alerga și sportivi de talie națională, precum piteșteanul Gheorghe ”Jimmy” Tănase sau bucureșteanul Alex Toma.

Pentru că nu toată lumea este familiarizată cu distanța de 21 km, organizatorii au pregătit și distanțe mai scurte: crosul de 10 km, cursa populară de 5 km și cursa pentru copii. 

Programul evenimentului:

ora 8:00 – Închidere validare înscrieri participanți și ridicarea pachetelor de concurs;

ora 8:30 – Ședința tehnică (prezentarea traseului);

ora 9:00 – Start Semimaraton / Cros 10 km / Cursa populară 5 km;

ora 11:00 – Start curse copii;

ora 12:30 – Închidere traseu alergare și deschidere circulație;

ora 12:30 – Afișare rezultate numai pentru câștigători;

ora 12:30 – Festivitatea de premiere.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.