
Un bărbat a rămas blocat timp de 42 de ore într-un lift de spital, fără apă sau mâncare, relatează BBC. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a urcat în lift sâmbătă dimineață și a rămas blocat până luni dimineața, când a fost descoperit de un liftier. După această experiență traumatizantă, a fost internat în spital și tratat pentru dureri de spate și deshidratare. Familia sa a crezut inițial că se află la serviciu, dar ulterior a raportat dispariția la poliție.
În urma incidentului, trei tehnicieni au fost demiși și a fost inițiată o anchetă. Reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Colegiului Medical al statului și-au cerut scuze.
Ravindran Nair a declarat pentru BBC că, după ce a rămas blocat, a încercat să sune la numărul de urgență afișat în lift, însă nu a răspuns nimeni. A încercat, de asemenea, să-și sune soția, care lucrează în spital, și alte persoane care ar fi putut să-l ajute, dar nu avea semnal la telefon.
„M-am panicat și am bătut în ușile liftului pentru a atrage atenția. Telefonul meu a căzut pe podea și nu a mai funcționat. Am strigat după ajutor și am încercat să deschid ușile cu mâinile. În lift era întuneric, dar, din fericire, era suficient aer pentru a respira”, a povestit el.
A apăsat de multe ori soneria de alarmă, dar fără succes. „Pe măsură ce treceau orele, nu știam dacă era zi sau noapte, deoarece înăuntru era întuneric beznă. Când am obosit, am adormit într-un colț. A trebuit să folosesc un alt colț pentru necesitățile fiziologice”, a spus el.
Bărbatul a declarat că venea frecvent la spital în ultimele luni din cauza durerilor de spate după o căzătură.
Sâmbătă, el și soția sa au mers la spital pentru o radiografie. Când medicul a cerut să vadă rezultatele analizelor de sânge, și-au dat seama că le-au uitat acasă. Deoarece soția sa trebuia să meargă la muncă, Nair s-a întors acasă după documente.
De obicei, cei doi foloseau un lift pentru angajați. De data aceasta, însă, el a urcat cu un lift pentru pacienți și vizitatori. „Era trecut de amiază. Nu era nimeni altcineva în lift, dar lumina era aprinsă, așa că nu am crezut că ar fi vreo problemă”, a spus el.
Liftul s-a blocat între etajele unu și doi. La un moment dat, și-a amintit că trebuia să ia pastilele pentru tensiune. „Le aveam la mine, dar nu le puteam înghiți pentru că nu aveam apă și aveam gura uscată din cauza strigătelor de ajutor”, își amintește el.
„Am început să mă întreb dacă voi muri acolo. Mi-am făcut griji pentru soția și copiii mei și m-am gândit la părinții și rudele moarte. Dar apoi, mi-am dorit să am puterea să trec peste această încercare înspăimântătoare”.
A povestit că și-a găsit liniștea recitând poezii scrise de soția sa.
„Am avut încredere că va veni cineva să repare liftul și să mă găsească acolo”.
Ajutorul a sosit în sfârșit luni dimineață, în jurul orei 6:00, când un operator i-a deschis ușa. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a fost scos a fost să își sune soția, care nu știa că soțul ei dispărut era blocat chiar la locul ei de muncă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
