Un preot a fost reținut după ce ar fi furat aproape cinci milioane lei din bugetul pentru biserici, potrivit unui comunicat emis de poliția județeană. Preotul Nicu Chiriță este responsabil de două parohii, respectiv Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ambele din Alexandria, potrivit G4Media.
CITEȘTE ȘI: Se fac angajări la stat! O instituție importantă a scos la concurs 34 de posturi!
Autoritățile susțin că, în perioada 2016 – 2022, preotul ar fi falsificat mai multe documente pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv național, ca sprijin financiar pentru reparații și construcții la bisericile de care este responsabil.
Polițiștii mai susțin că preotul ar fi luat diverse sume din conturile celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate și de la casieria unității bancare, și ar fi efectuat plăți pentru achiziții de bunuri și servicii în interes personal și pentru alte persoane, prejudiciul total fiind de peste 4,9 milioane de lei.
Preotul din Alexandria, în vârstă de 62 de ani, e acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp