Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, în ziua de 26 septembrie a.c., au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 34 de ani, din Costești.
Citește și: Ultima oră! Începe bătălia pentru construirea unui nou drum expres în România!
În urma cercetărilor a rezultat faptul că bărbatul, în complicitate cu un alt bărbat, de 52 de ani, din Bascov, în cursul lunii noiembrie 2023, ar fi indus în eroare mai multe persoane și societăți comerciale, prin contractarea unor servicii de transport, neonorate ulterior, fiind emise în acest sens mai multe facturi fictive, în numele altor entități comerciale.
Prejudiciul cauzat se ridică la suma de aproximativ 20.000 de lei.
Polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 34 de ani, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp