Incredibil! Influencer săltat de mascați! Ce postare i-a adus arestul?
Un tânăr astrolog din Myanmar a fost arestat după ce a răspândit pe TikTok o prezicere falsă privind un cutremur devastator ce urma să afecteze întreaga țară. Incidentul a avut loc la aproape o lună după un seism puternic care a cauzat peste 3.700 de victime în Myanmar, iar autoritățile militare au anunțat măsuri împotriva celor care răspândesc informații false.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
John Moe The, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut marți la domiciliul său din Monywa, conform unui comunicat al guvernului militar citat de AFP. În declarație se precizează că vor fi aplicate sancțiuni legale împotriva acestuia, precum și împotriva celor care redactează, distribuie sau promovează informații neadevărate.
Pe 9 aprilie, John Moe The a publicat pe contul său TikTok – cu peste 300.000 de urmăritori – un videoclip în care a afirmat că un cutremur „foarte puternic va lovi fiecare oraș din Myanmar” în termen de douăsprezece zile. În materialul video, vizionat de peste 3,3 milioane de ori, el îndemna oamenii să „își ia lucrurile importante cu ei și să părăsească clădirile”. După arestare, contul său a fost șters.
Tânărul utilizator era cunoscut pentru postările sale care combinau astrologia cu previziuni legate de dezastre naturale, eliberarea liderului Aung San Suu Kyi sau posibile lovituri aeriene americane asupra Myanmarului.
Contextul este marcat de cutremurul din 28 martie, cu magnitudinea 7,7, cel mai puternic înregistrat în Myanmar în ultimele decenii, soldat cu peste 3.700 de decese.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp