
Un conflict între doi bărbați a avut loc într-o agenție de pariuri dintr-o localitate din Dâmbovița, unul dintre bărbați fiind lovit de celălalt. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.
Citește și: S-a aflat! Când vom circula de la Craiova pe litoral numai pe autostradă! Vestea așteptată de toți șoferii!
„În după-amiaza zilei de 11 ianuarie, în jurul orei 15:30, bărbatul suspectat, aflat într-o agenție de pariuri din comuna Dragomirești, ar fi agresat fizic un bărbat de 30 de ani din comuna Pietroșița, folosind un obiect contondent, pe fondul unui conflict spontan. De asemenea, prin comportamentul său, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică”, au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița, într-un comunicat.
Agresorul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Urmează să fie prezentat instanței pentru a se lua o măsură preventivă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp