Înfrângere la limită în fața Stelei. Urmează meciul cu Timba Timișoara!

DISTRIBUIȚI

După înfrângerea nemeritată de la Oradea, BCM U FC Argeș Pitești s-a duelat cu o altă candidată la titulul de campioană. În cadrul rundei a 21-a din Liga Națională, vulturii piteșteni au cedat, la o posesie, partida în fața celor de la CSM Steaua EximBank.
77-80 a fost scorul final al unui meci în care BCM U l-a pierdut pe Andriy Agafonov, principalul marcator din acest sezon. În ciuda faptului că au evoluat în 4 străini, piteștenii au fost aproape de a învinge Steaua.
Pentru a fi siguri de prezența în TOP 6, baschetbaliștii antrenați de Hristu Șapera au nevoie de succes la partida de vineri (23.03), cu Timba Timișoara. Misiunea alb-violeților nu pare a fi una la fel de dificilă ca la jocul din weekend. Timba se află în partea inferioară a clasamentului, dar nu este o echipă de neglijat.
Băieții au nevoie de susținerea noastră în continuare. Fii și tu BCM U!