Inspectorii de muncă te pot controla la domiciliu. Află în ce condiţii!

4
ITM_Arges, controale, inspectori, munca_la_negru

Ca o noutate, Inspectoratul Terotorial de Muncă Argeş anunţă că angajatorii pot opta pentru munca la domiciliu. Astfel că salariaţii cu munca la domiciliu sunt acei salariaţi care îşi desfăşoară activitatea la domiciliul lor şi îşi stabilesc singuri programul de lucru. Aşadar, specificul muncii la domiciliu este dat de locul muncii, acesta nefiind situat în unitate ci la domiciliul salariatului. Altă particularitate o constituie programul de lucru, acesta nu este stabilit de angajator, ci de chiar salariatul respectiv. Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă, iar pe lângă clauzele comune contractului individual de muncă trebuie să cuprindă precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu, programul în cadrul căruia angajatorul poate controla activitatea salariatului, modalitatea în care se efectuează acest control, dar şi prevederi privind transportul la şi de la domiciliul angajatorului al materiilor prime şi materialelor necesare activităţii, precum şi al produselor finite. Salariatul încadrat cu contract individual de muncă la domiciliu are aceleaşi drepturi cu salariatul care-şi desfăşoară activitatea la sediul angajatorului.