ULTIMĂ
ORĂ

Interziși în 1.000 de benzinării dintr-o eroare! Motivul ireal pentru care o familie a trăit un coșmar total

O familie din Marea Britanie s-a trezit într-o situație incredibilă, fiindu-i restricționat accesul în peste 1.300 de benzinării din întreaga țară timp de un an și jumătate. Interdicția a fost generată de o dispută legată de plata unei sume de doar 20 de lire sterline, incident care a declanșat un proces îndelungat și epuizant pentru cei implicați.

Conflictul a izbucnit în iulie 2023, după ce Amjad Khan, în vârstă de 58 de ani, a fost acuzat că a alimentat la o stație Esso din Manchester și a plecat fără să achite suma de 20,01 lire. Conform datelor prezentate de Playtech.ro, mașina era înregistrată pe numele soției sale, Nasim Khan, care a primit o notificare de plată de la VARS Technology. Instituția, responsabilă cu monitorizarea camerelor de recunoaștere a numerelor de înmatriculare (ANPR) și recuperarea creanțelor, solicita atunci plata combustibilului plus o taxă administrativă, totalizând 50,01 lire.

Amjad Khan a susținut pe tot parcursul litigiului că a plătit cash suma datorată, însă, din cauza refuzului său de a achita amenda, vehiculul familiei a fost inclus în baza de date a sistemelor de securitate administrate de VARS Technology. În consecință, ori de câte ori încercau să alimenteze în una din cele peste 1.300 de benzinării partenere, se declanșau alarmele de securitate.

Nasim Khan a descris experiența ca fiind una profund „umilitoare”, precizând că intervențiile echipelor de securitate semănau cu un „raid armat”. Teama de a rămâne fără combustibil în zone unde nu aveau acces la pompe i-a determinat să renunțe chiar și la vizitarea fiului lor din Londra, aflat la o distanță de peste 320 de kilometri.

Dovezi contradictorii și retragerea acuzațiilor

Pe măsură ce timpul trecea, presiunile au crescut, iar firma de recuperare DCBL a ridicat pretențiile financiare la 140,01 lire, amenințând cu acțiuni în instanță. În faza de mediere, Amjad a observat neconcordanțe majore în probele oferite de companie: o notă scrisă manual indica ora 22:28 pentru plecare, în timp ce imaginile surprinse de camerele ANPR îl arătau pe acesta alimentând abia la ora 22:31.

Deși soții Khan s-au prezentat la tribunalul din Burnley pentru a-și susține cauza, VARS Technology și-a retras cererea chiar înainte de începerea audierilor. Pe parcursul celor 18 luni, familia a caracterizat atitudinea firmei ca fiind „agresivă și intimidantă”.

Probleme similare semnalate de alți clienți

Situația nu pare a fi un caz izolat, mai mulți cetățeni reclamând furnizorul de tehnologie pentru practici abuzive. Printre aceștia se numără și Angela Binns, căreia i s-a imputat o datorie pentru o plată pe care o efectuase deja, dovadă fiind extrasul de cont bancar. Soțul acesteia, Mark King, a explicat efectele produse asupra familiei sale:

„Au continuat cu recuperarea datoriei și ar fi trebuit să oprească procesul imediat ce au primit contestația. Aceasta a avut un impact uriaș asupra soției mele, până la punctul în care nu poate vorbi despre asta fără să se streseze”

În timp ce unii foști angajați ai companiei au sugerat că sistemele software ANPR ar avea hibe cunoscute încă din 2023, reprezentanții VARS Technology neagă aceste afirmații. Un purtător de cuvânt al firmei a declarat:

„Gestionăm mii de cereri de recuperare a combustibilului în fiecare săptămână pentru operatorii de benzinării, în multe cazuri afaceri mici, de familie, unde furtul de combustibil reprezintă o amenințare serioasă pentru viabilitatea lor. Cazuri precum cele semnalate sunt rare și, atunci când apar, facem tot posibilul să le rezolvăm rapid și corect”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.