prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Intră banii de la stat pe card! Ce sume va primi această categorie de români?

În mai puțin de o săptămână, românii vulnerabili vor primi din nou ajutorul de la stat pentru alimente. Aproximativ 2,6 milioane de români beneficiază de aceste vouchere sociale, care vor fi încărcate cu 250 de lei, sumă acordată o dată la două luni.

CITEȘTE ȘI: Se fac angajări la stat! O instituție importantă a scos la concurs 34 de posturi!

Începând cu data de 14 august, cardurile de alimente vor fi reîncărcate cu suma de 250 de lei pentru aproximativ 2,6 milioane de persoane, conform anunțului făcut de ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene. De anul acesta, beneficiază de aceste carduri pentru alimente și mese calde românii cu venituri egale sau mai mici de 2.000 de lei, în comparație cu anul trecut, când pragul era de 1.700 de lei.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Chiar si asa, oamenii spun ca ajutorul este unul insesizabil avand in vedere scumpirile in lant la alimente care s-au inregistrat in ultima perioada. Numai cosul minim de cumparaturi pentru un singur  adult, ajunge lunar la 3.800 de lei, practic cu 1.500 de lei  peste salariul minim pe economie iar majoritatea pensioanrilor din tara noastra sunt nevoiti sa traiasca cu o pensie de sub 3.000 de lei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs