prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Investiții în canalizare și infrastructură la Albeștii de Argeș

Comuna Albeștii de Argeș se va transforma într-un adevărat șantier în următoarea perioadă. Administrația locală va demara lucrările de reabilitare a mai multor străzi și trotuare. De asemenea, primarul Gabriel Popa anunță și începerea asfaltării, dar și extinderea rețelei de canalizare.

„Avem un buget mai mic anul acesta cu vreo 400.000 de lei, dar vom continua proiectele începute – asfaltări, trotuare – şi vom începe şi unele noi”, spune primarul localităţii, Gabriel Popa. Cel mai important proiect din acest an este extinderea reţelei de canalizare.

La Albeşti s-au mutat în ultimii ani mulţi oameni care vin din Bucureşti ori din alte oraşe mari ale ţării. „Sunt condiţii, canalizare, apă, asfalt, ca să nu mai vorbim despre peisaje, zona noastră este foarte frumoasă”, crede primarul.

Problema cea mai mare a locuitorilor comunei în acest an este, ca peste tot, pandemia. „Suntem şi tratative cu Spitalul Militar din Piteşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică să aducem la Albeşti un centru mobil de vaccinare”, spune Gabriel Popa. În acest moment nu mai este niciun bolnav de Covid în comună.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs