ION GEORGESCU, primarul orasului Mioveni, la Atena: „Vrem să convingem  prin folclor și tradiții că România merită vizitată!”

Ambasada României la Atena în colaborare cu Primaria orașului Mioveni și Consiliul Județean Argeș, a organizat, vineri, 13 octombrie 2017, un spectacol de amploare  cu muzică, dansuri și degustări de preparate tradiționale din zona Argeș. Conducătorul delegației a fost Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, care a tratat fiecare punct al vizitei la Atena, începând cu reprezentațiile artistice și până la expoziția culinară, cu maxima atenție și seriozitate.  Argeșenii noștri au prezentat în fața a peste 500 de persoane – reprezentanți ai corpurilor diplomatice din Atena și ai diasporei – ceea ce înseamnă tradiție în județul Argeș, prin produsele tradiționale specifice, împreună cu muzica și dansul popular, în cadrul unui spectacol oferit de ansamblul de dansuri „Plai de Dor” al Centrului Cultural Mioveni și de interpretele Veronica Dinu și Daniela Cernea, acompaniați de Taraful „Doina Argeșului” al Centrului Cultural Județean Argeș. Invitații au avut prilejul de a descoperi Argeșul precum și ospitalitatea locală, în cadrul degustării produselor tradiționale, specifice tuturor zonelor județului, de la dulcețurile și zacusca de Topoloveni, preparatele tradiționale din carne, brânzeturile specifice zonei de nord, covrigii musceleni, la vinul de Ștefănești și țuica de Pitești.

Domnule primar, cum a luat naștere acest proiect?

Istoria este mai veche, noi avem relații de prietenie de 10 ani de zile cu orașul Salamina. Acum câteva luni am fost invitat cu ansamblul „Plai de Dor” la Festivalul Internațional de Folclor de la  Salamina,  unde am cunoscut-o pe doamna Anca Chisăliță, Atașat Cultural al Ambasadei României la Atena.  Știind că noi am reprezentat România acum trei ani la ambasada României de la Paris am discutat  despre realizarea acestui eveniment  cu domnul Ambasador Lucian Fătu, care ne-a trimis invitația și, astfel, ne aflăm în această seară aici, alături de dumneavoastră! Ne-am bucurat, am onorat, este pentru prima dată când statul român, printr-o ordonanță de guvern promovează produsele în această seară românești în afara granițelor, iar in seara aceasta am îmbinat folclorul cu portul și cu preparatele și produsele specifice zonei Argeș și Muscel.

Cum apreciați participanții care s-au bucurat de spectacol?

Suntem o echipă de la Mioveni în colaborare cu reprezentanții și aparatura tehnică de la Consiliul Județean Argeș, reprezentăm judetul Argeș și România. Ne bucurăm că participarea a fost foarte numeroasă iar dacă este să judec după aplauze cred că spectacolul a plăcut foarte mult. Am văzut că au fost prezenți foarte mulți greci care au făcut studiile în România, în special la medicină și care și-au readus aminte cu plăcere de folclorul românesc. Preparatele au fost degustate, în special țuica de Argeș, de Pitești.

Care sunt impresiile după încheierea evenimentului și ce impact a avut în rândul invitaților prezenți în această seară?

Sperăm că am făcut o promovare deplina a României în Republica Elenă, sperăm că persoanele care au fost în această seară alături de noi, indiferent că sunt români, greci sau alte naționalități, reprezentanți ai ambasadelor  altor țări din Grecia, vor fi cei mai buni ambasadori ai noștri și cred că ne vom revedea cu plăcere, iar  aceste momente de câteva ore sper să le țină minte mult timp. Ne-am bucurat că am reușit în această seară, în câteva ore să facem o bucurie românilor  din Grecia, celor care au cunoscut România  și sunt sigur că prin această promovare vom avea și turiști care n-au vizitat niciodată țara noastră. România este o țară frumoasă, unde avem potențial  neexplorat. Cred că aceste ansambluri, nu numai de la Mioveni, ne pot reprezenta cu cinste la spectacole organizate peste hotare. Mi-aș dori ca la evenimentele de peste hotare sa participe ansambluri  din toate zonele țării,  sper ca Guvernul României în jurul Centenarului sa dea mai multă importanță culturii, care este cel mai bun ambasador alături de sport.

Cu ce credeți că impresionează România?

Nu am nimic nici cu frunza, nici cu berbecul, dar cred că, în momentul în care oamenii văd portul teadițional românesc, stau de vorbă cu tine,  te înțeleg, te întreabă, te cunosc, atunci  se leagă prietenii de suflet. Întâlnirea față în față dă roade, mai mult decât orice campanie de publicitate. Bineînțeles, un rol important îl are media,  presa care este obiectivă, care promovează România , indiferent că este cea din Grecia, cea din România sau a comunității românești. Multumim  că ați mediatizat înainte evenimentul și sunt sigur că îl veți mediatiza și după! Cred că putem face mai mult pentru România și cred că trebuie să ne implicăm cu toții, prin administrația publică, județeană, guvernamentală,  iar dacă credem cu adevărat în România trebuie să ne unim și trebuie să ne promovăm țara, cultura și valorile neprețuite ale tradiției românești. În primul rând pentru românii care  locuiesc în Grecia, care au rude  acasă, pentru noi, pentru viitorul nostru și pentru generațiile următoare. Grecia este o țară vecină, cu toate că este Bulgaria între noi, sunt relații comerciale, economice și  diplomatice vechi și este păcat să nu ne promovăm! Cred ca ați observat ce impact are folclorul românesc live cu instrumente tradiționale. Sunt bucuros că sunt aici , vreau să  mulțumesc domnului Ambasador,Lucian Fătu, Corpului Diplomatic al Ambasadei  României la Atena,  pentru ospitalitate si colaborarea desăvârșită! Mulțumesc colegilor mei de la Consiliul Județean Argeș, colegilor din Mioveni și întregii echipe cu care  am venit aici. Suntem de două zile, emoțiile au fost  destul de mari și pentru noi, fiind primul contact direct la Atena și știind că vor fi personalități, mi-am dorit să fac tot ce depinde de mine  pentru a-i convinge că România merită să fie vizitată și că România are locul ei în sufletul românilor. Noi  suntem cei care facem tot ce putem în comunitățile noastre, iar din puținul pe care-l avem încercăm să ne promovăm țara asa cum merită să fie promovată!

Sursa All4Romania

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.