Ion Mînzînă: „PNL se folosește de situația de urgență pentru a face epurări politice”

Modul în care se comportă PNL în Argeș și în țară în această perioadă de grea încercare pentru România, în plină pandemie de coronavirus, aduce aminte de anii ‘50 în care cine nu era cu sistemul era considerat împotriva acestuia. Schimbările dictate la nivelul conducerii DSP Argeș și a Spitalului Județean de Urgență din Pitești nu au niciun alt fundament, nicio altă analiză decât ideea de a înlocui anumiți oameni cu membri ai PNL. Din rațiuni pur politice, prefectul Emanuel Soare și conducerea PNL Argeș instalează după bunul plac membri de partid în funcții fără ca respectivele persoane să fi dovedit în timp că au calitățile necesare pentru asemenea atribuții, mai ales în contextul epidemiologic actual.
Sigur, este regretabil ce s-a întâmplat la Spitalul Județean, acolo unde neglijența unui cadru medical – determinată mai mult de dorința de a-și ajuta colegii în lupta cu noul coronavirus – a condus la o serie de alte persoane infectate. Dar unde este aici vina managerului spitalului? Singura vină care i se poate imputa ar fi aceea că a fost susținut de conducerea Consiliului Județean a cărei culoare politică este diferită de cea a noilor salvatori ai Patriei de la PNL.
Să fie o simplă întâmplare faptul că noul manager al Spitalului Județean este membru al PNL și anunțat drept candidat la primăria municipiului reședință de județ? Să fie tot o întâmplare că noul director medical este tot membru al PNL? Să fie o coincidență că noul șef al DSP are, de asemenea, “ascendență” liberală? Noi credem că nu. Din contră! De fapt, PNL se folosește de situația de urgență pentru a face epurări politice pe care le credeam de tristă amintire!
Distribuie prietenilor
În loc să testeze populația și medicii într-o proporție cât mai mare, în loc să asigure resurse pentru echipamente de protecție, cei de la PNL au declanșat o veritabilă vânătoare de vrăjitoare și singura lor metodă de a arăta că fac ceva este să dispună amendarea în masă a populației și să înlocuiască profesioniști de calibrul lui Adrian Streinu-Cercel cu politruci. Publicații străine prestigioase au arătat că România amendează mult, dar testează puțin, la fel cum astfel de publicații au arătat că actele de corupție din România în perioada pandemiei sunt printre cele mai mari din lume. „Washington Post” plasează România pe același palier cu Columbia – iar orice legătură între aceste două țări, desigur, ne-o poate descifra domnul ministru de Finanțe Florin Cîțu.
Același ministru care, nu cu multe luni în urmă, tăia 23% din bugetul pentru Sănătate din acest an, în vreme ce șeful său suprem de la Cotroceni ne anunța senin că noul coronavirus nu e cu nimic mai breaz decât un simplu guturai, punând la cale împreună cu premierul său marionetă alegerile anticipate…