prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ion Mînzînă și Cristian Gentea, parteneri de nădejde ai mediului de afaceri

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, și Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, au participat aseară la lansarea Patronatului IMM Argeș, susținerea mediului de afaceri și dezvoltării economiei locale fiind obiective majore. Prioritățile PSD Argeș sunt acelea de a crea noi locuri de muncă și de a sprijini antreprenorii atât la nivel județean, cât și în fiecare localitate.

CITEȘTE ȘI: UMBRĂRESCU – UN NOU RECORD! CE DRUMURI DE MARE VITEZĂ VA FINALIZA ÎN 2024?

Gentea 9

Ion Mînzînă a declarat: „Am răspuns pozitiv invitației oamenilor de afaceri și am pus bazele acestui parteneriat cu Patronatul IMM Argeș. Prin tot ceea ce am făcut și prin tot ceea ce dorim să facem în continuare, atât noi, echipa de la Consiliul Județean, cât și Primăria municipiului Pitești, prin investițiile care au fost făcute, susținem cu adevărat mediul de afaceri. Împreună putem să gândim o dezvoltare corectă a județului, discutând ce putem face pentru județul Argeș. Nu este de ajuns să spunem că suntem mândri că suntem din județul Argeș. Ce facem pentru județul Argeș este cel mai important lucru! Și aici trebuie să ne regăsim cu toții, umăr la umăr, pentru a duce acest județ acolo unde îi este locul, pe primul loc!”

„Am semnat acest parteneriat, așa cum am făcut de fiecare dată de când sunt primar atunci când am întâlnit parteneri serioși. Și îmi doresc ca acest parteneriat să se materializeze în cât mai multe proiecte utile pentru comunitatea piteșteană.”, a declarat Cristian Gentea.

“Mulțumesc foarte mult domnului președinte Ion Mînzînă și domnului primar Cristiam Gentea pentru susținere și pentru acest parteneriat care sunt convinsă că va aduce beneficii importante întregii societăți argeșene. Ne punem speranța în tinerii care vin după noi și cred că aceste acțiuni sunt menite să atragă cât mai mulți antreprenori tineri. Și, atunci când acești tineri pun în balanță dacă să plece sau nu din comunitatea noastră, noi să le oferim un mesaj în plus pentru care să rămână aici. Cred că este datoria noastră morală să lăsăm ceva în urma noastră pentru acești tineri.”, a declarat Olimpia Doru, președintele Patronatului IMM Argeș.

Angajamentul autorităților locale și județene rămâne ferm față de dezvoltarea economică sustenabilă și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale în Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs