ISU avertizează. Cei care dau foc vegetaţiei uscate vor fi aspru amendaţi!

DISTRIBUIȚI

În perioadele călduroase de primăvară şi toamnă crește numărul arderilor necontrolate, determinate de inconştienţa unor cetateni care găsesc cea mai bună metodă de curatare a terenurilor, prin incendierea acestora. Îngrijorător este faptul că aceşti oameni nu-şi dau seama cât de gravă este actiunea lor, care poate duce la un adevărat dezastru. Pentru informarea şi conştientizarea populaţiei asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis, pentru igienizarea terenurilor agricole sau de efectuare a curateniei în gospodării prin arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, enumerăm câteva prevederi legale specifice ce trebuie respectate pe timpul desfasurării acestor activitati :la arderea miriştilor : condiții meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâșii arate;  izolarea zonei de ardere față de căi de
comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâsii arate; desfașurarea arderii numai pe timp de zi;  asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire; pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale :conditii meteorologice fără vânt;
 colectarea în grămezi a vegetatiei uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/constructii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curațarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanta de 5m; desfașurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanent a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; se interzice acoperirea cu pământ a focarelor.
 
La nivelul Inspectoratului au fost luate următoarele măsuri: se vor executa în perioada următoare acțiuni preventive și controale în localitățile unde s-au înregistrat un număr mare de incendii de vegetație; s-a solicitat sprijinul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Argeș privind neefectuarea plăților către fermieri care produc intenționat incendii;
Primarii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa cetatenilor prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.
ATENŢIE : Arderea miriştilor, vegetației uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obținerea permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau altă persoană desemnată în acest sens.
Se exceptează de la această prevedere, executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodariei cetateneşti.
REŢINEŢI : potrivit O.U.G. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea 265/2006 privind protecţia mediului, detinatorii legali de terenuri   nu ard miriștile,
stuful, tufarișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autoritații competente pentru protectia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.
Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetatenii riscă sancțiuni contravenţionale, după cum urmează :
1. amendă  contraventională de la 100 la 500 lei (conf. art. 1, pct. 1, lit. d) din
H.G.R. 537/2007), pentru:
– neluarea tuturor măsurilor pentru stingerea jarului rezultat în urma arderilor
miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale;
2. amendă contraventională de la 500 la 1.000 lei (conf. art. 1, pct. 2, lit. g) din
H.G.R. 537/2007), pentru:
– folosirea masinilor şi utilajelor agricole fără dispozitive ori site parascântei, în
locuri cu pericol de incendiu;
3. amendă contravenţională de la 1.000 la 2.500 lei (conf. art. 1, pct. 3, lit. r) şi s)
din H.G.R. 537/2007), pentru:
– arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale fără obţinerea permisului
de lucru cu foc;
–   neluarea tuturor măsurilor pe timpul arderii pentru împiedicarea propagării focului la vecinatati;
–   amenajarea locurilor unde se utilizează focul deschis în conditii şi la distanţe ce favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantatii şi alte vecinatati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here