ITM Argeș-controale de amploare! Zeci de amenzi și muncă la negru!
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni, în cursul lunii martie anul 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale:
- identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori;
- creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
CITEȘTE ȘI: SPECTACULOS CE SE ÎNTÂMPLĂ PE AUTOSTRADA A1 PITEȘTI-SIBIU! ESTE INCREDIBIL PENTRU ȘOFERI! VIDEO!
Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna martie 2024, se prezintă astfel :
- de controale efectuate: 405
- de sancțiuni aplicate: 159
- valoare totală amenzi: 944.000 lei
- În domeniul relaţiilor de muncă :
S-au efectuat un număr de 174 controale, s-au aplicat 57 sancţíuni, din care 41 amenzi în valoare totală de 743.000 lei. Astfel, la 10 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 38 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 680.000 lei.
Principalele deficiențe constatate:
– primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
- În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă :
În baza Legii nr.319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 231 controale. Au fost aplicate 102 sancțiuni, din care 47 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 201.000 lei.
Principalele deficiențe constatate:
– neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicare eveniment, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurare semnalizare de securitate și sănătate în muncă.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:
– construcţii, exploatare forestieră, transport, distribuție mărfuri, comerț, activități de protecție și gardă, fabricarea altor produse din minerale nemetalice și comerț al materialului lemnos și a materialelor de construcție, demontarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor.
Persoanele care vor să sesizeze munca nedeclarată o pot face, în scris, la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail [email protected] sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp