
Un polițist a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare după ce a jefuit o casă de pariuri în luna februarie a acestui an. Omul legii a urmărit momentul în care casiera a rămas singură, și-a pus o cagulă pe față și a intrat cu un cuțit în agenție.
A amenințat-o pe femeie, a tăiat-o la mână, a luat 9.000 lei din casă și a fugit. Spre ghinionul său, camerele de supraveghere l-au surprins, la câteva străzi distanță, când și-a dat cagula jos, gest care a dus și la identificarea sa.
Fostul om al legii a mai fost obligat de judecătorii de la Judecătoria Târgu Jiu să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității la primărie sau la o școală din localitate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp