Jandarmii dotați cu viziere confecționate de elevii câmpulungeni

57

Jandarmii de la detașamentul de la poalele Mateiașului au fost dotați cu viziere confecționate de elevii câmpulungeni. După ce aceștia au devenit cunoscuți la nivel național dar și în America datorită robotului Mugurel, acum echipa de robotică FTC WATT’s UP, de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” vrea să se facă utilă în vremuri de criză.

De curând echipa a contribuit cu o donație de viziere, făcută Jandarmeriei Române. Aceștia au un rol important și activ în această perioadă, fiind prezenți în primele rânduri în lupta împotriva COVID-19.
Totodată, amintim că a fost Ziua Jandarmeriei și, pe această cale, le mulțumim pentru sprijinul și grija acordate!

Pentru a continua lupta împotriva virusului COVID-19, echipa noastră, WATT’s UP, a pornit o strângere de fonduri pentru achiziționarea unei noi imprimante 3D, deoarece crearea unei măști durează aproximativ 5 ore, iar numărul cererilor este foarte mare.
,,Ne dorim să contribuim cât mai eficient în combaterea acestei situații nefavorabile și, pentru a realiza acest lucru, trebuie achiziționate atât o imprimantă 3D, cât și materiale necesare suplimentării cerințelor de măști din ce în ce mai ridicate. Sperăm ca prin acest mod să putem învinge împreună acest virus. Important de reținut este că ajutorul fiecăruia contează enorm”, a scris echipa pe pagina de socializare.

Dacă doriți să ne susțineți cauza, puteți dona în contul următor:
RAIFFEISEN BANK
RO04RZBR0000060008291881
(Vă rugăm să specificați că donația este pentru echipa de robotică).

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați la:
Telefon: 0763.257.666 (Mihai Săvulescu)
E-mail: ftcwattsupp@gmail.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here