prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Joi debutează C.N. de juniori I şi II, semifond, la Piteşti

Înotătorii mari de la CSM Piteşti se pregătesc pentru ultimele medalii naţionale din acest an. Joi, la Bazinul Olimpic din Piteşti va debuta a treia ediţie a Campionatul Naţional de semifond, competiţie rezervată juniorilor I şi II, la starul căreia vor participa în jur de 300 de sportivi din toată ţara. Clubul Sportiv Municipal Piteşti va arunca în lupta pentru un loc pe podium 20 de sportivi, iar miza mare va fi pusă pe Bogdan Scarlat, antrenat de Viorel Ciobanu, care va încerca să stabilească noi recorduri naţionale în probele de 800 şi 1.500 metri. „Bogdan este pregătit din toate punctele de vedere pentru a doborî cel puţin un record. A fost aproape de a stabili un nou timp naţional la Campionatul Ţărilor Central Europene. Să sperăm că de data aceasta îi va ieşi”, sprecizează antrenorul Viorel Ciobanu.
Programul competiţiei
Joi
Probe dimineaţa: calificări- 400 metri liber, 4000 metri mixt, 400 metri spate. Seara vor fi finalele
Vineri
Probe dimineaţa: calificări-400 metri fluture, 800 metri liber. Seara vor fi finalele
Sâmbătă
Probe dimineaţa: calificări- 400 metri bras. Seara – finala la 400 metri bras şi finala la 4×200 metri liber – ştafetă
Duminică
Probe dimineaţa-calificări – 200 metri mixt, 1500 metri liber. Seara – finala la 200 metri mixt, 1500 liber şi 4×200 metri mixt- ştafetă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs