prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Juniorii de la HC Argeş sunt în grafic după primul turneu

Conducerea de la HC Argeş pune accent nu numai pe echipa de seniori, aflată în cursa pentru promovare în Liga Naţională de handbal masculin, ci şi pe grupele de copii şi juniori. Astfel, juniorii II sunt pe locul doi în grupa lor, după turneul de la Moreni, în timp ce juniorii III sunt liderii clasamentului, cu 7 puncte, după turneul de la Băileşti. „Suntem în grafic cu ambele grupe de juniori şi avem în continuare aşteptări mari de la acest sezon competiţional. Vrem să ajungem în finala campionatului, atât la juniori II, cât şi la III. Remarcaţii din echipa noastră, la turneul de la Bălileşti au fost Andrei Stanca (pivot), Alin Constantinescu (portar) şi Cristian Diaconu (coordonator de joc)”, precizează Adrian Iancu, preşedinte HC Argeş. Altfel, următoarele jocuri oficiale pentru piteşteni vor avea loc la Mizil, pentru juniorii II (perioada 2-4 noiembrie), respectiv la Piteşti, pentru juniorii III (perioada 2-4 decembrie).
Rezultatele obţinute de piteşteni la turneul de la Băileşti
HC Argeş- Viitorul Costeşti 24-12
LPS Tg. Jiu- HC Argeş 14-31
HC Argeş- CSS Craiova 17-12
HC Băileşti- HC Argeş 18-18

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs