Kovesi, atacuri dure la Guvern şi Curtea Constituţională

DISTRIBUIȚI

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a susţinut un discurs la bilanţul instituţiei pe anul 2016. Aceasta a lansat un nou atac la Guvern pe tema OUG 13, dar şi la Curtea Constituţională, pentru decizia de anul trecut pe abuz în serviciu. „Vă reamintesc ce spuneam exact acum un an la bilanț despre munca noastră. În această luptă am avut alături de noi cel mai important aliat: cetățenii României. Fără ei munca noastră nu ar fi fost posibilă…sunt mii și mii de oameni cinstiți care vor o societate clădită pe corectitudine și respect. Vă mai spuneam că este importantă această conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă corupția, iar pentru a avea o Românie cu mai puțină corupție, toți cei care suntem aici, în această sală, trebuie să dorim în continuare același lucru. Ne-am dorit și ne dorim să combatem corupția. Dar nu este destul. Eforturile sistemului de justiție trebuie susținute de stabilitatea cadrului legislativ și instituțional pentru a avea eficiență în combaterea corupției. În România multă lume declară că susține lupta anticorupție. Dar am văzut cu toții cât de mult contează stabilitatea legislației. Cât de repede pot fi anulate eforturile și munca întregului sistem de Justiție, nu doar cele ale procurorilor DNA. 2016 a fost un an dificil, caracterizat prin provocări legislative, atacuri fără precedent la adresa activității și a procurorilor DNA.  Cu toate acestea, datele statistice arată o creștere a eficienței activității DNA.  Nu credem să sunt necesare modificări ale legislației care pot influența eficiența investigațiilor anticorupție. Nu credem să sunt necesare dezincriminări ale unor infracțiuni care cauzează pagube de sute de milioane de euro anual. Nu credem că sunt necesare modificări ce aduc atingere independenței sau statutului magistraților. Suntem obligați să avem reacție atunci când modificări legislative vizează legi atât de importante cum sunt codul penal și codul de procedură penală. Mai ales atunci, când, astfel de modificări se fac, peste noapte, fără consultare și fără studiu de impact. Dar, în aceste zile, am simțit cu toții că facem parte dintr-un sistem judiciar responsabil și matur, când a existat o voce unitară a justiției care a respins astfel de modificări. Consiliul Superior al Magistraturii, procurorul general, instanțele și parchetele au reacționat unitar pentru că stabilitatea legislativă și instituțională este vitală pentru a fi eficienți”, a declarat Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here