La Biserica Sfântul Iacob din Câmpulung a fost oficiată slujba Sfintelor Paşti

DISTRIBUIȚI

La Biserica Sfântul Iacob din Câmpulung a fost oficiată slujba Sfintelor Paşti, iar credincioşii au venit şi aici în număr foarte mare. Duminică nu numai credincioşii catolici merg la biserică, ci şi cei ortodocşi, pentru că în această zi se sărbătoresc Floriile. Paştele la ortodocşi va fi celebrat duminică, 28 aprilie.

După 40 de zile de post, aproximativ 200 de persoane de religie catolică au sărbătorit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Paştele la Biserica Sfîntul Iacob din Câmpulung. Slujba de Înviere este una specială, a început la ora 21.00 şi a ţinut până după miezul nopţii. Credincioşii catolici, împreună cu părintele Petru Păuleţ, au sărbătorit Învierea Domnului Iisus Hristos prin rugăciuni, lumânări aprinse şi cântece religioase.

La începutul ceremoniei s-a făcut ritualul specific Bisericii Catolice, sfinţirea focului. De la acest foc binecuvântat s-a aprins lumânarea pascală, simbolul lui Hristos Cel Înviat din morţi. Această lumânare a fost dusă în procesiune la altar. Pe rând, credincioşii au aprins câte o lumânare de la  lumina binecuvântată.

Unul dintre obiceiurile Paştelui catolic este dăruirea şi ciocnirea ouălor, tradiţie similară cu cea a ortodocşilor. La sfârşitul slujbei, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele au început să bată din nou, după trei zile de tăcere.

În Biserica Catolică, a doua şi a treia zi de Paşte nu sunt sărbători de poruncă, dar se ţin ca sărbători deosebite, în toată săptămâna se citesc evanghelii despre arătarea lui Iisus Cel Înviat şi această bucurie este împărtăşită toată săptămâna.