prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

La un pas de tragedie! Zece copii și antrenorul lor, salvaţi în ultima clipă dintr-o maşină căzută în şanţ!

La un pas de tragedie! Zece copii au fost salvați de jandarmii montani după ce mașina în care se aflau a derapat și a alunecat în șanț, în stațiunea montană Muntele Mic. La fața locului au sosit și mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe. Polițiștii au transmis că, cel mai probabil, accidentul a avut loc din cauză că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, afectat de viscolul puternic.

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT! PROFESOARĂ DE LA LICEUL TEHNOLOGIC MĂRĂCINENI – AMENINȚATĂ CU MOARTEA DE UN ELEV!

Două ore le-a luat jandarmilor, ajutați de voluntari, să scoată autoturismul din nămeți și să-l aducă înapoi pe șosea. Apoi au escortat mașina plină cu copiii până la destinație. Copiii erau în timpul unui program de pregătire fizică împreună cu antrenorul lor.Potrivit autorităților, copiii sunt din Timișoara și au vârste cuprinse între 10 și 15 ani. Din fericire, niciun copil nu a fost grav rănit.

„Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic au intervenit pentru a acorda sprijin unui grup de copii, care, împreună cu antrenorul lor s-au deplasat în stațiunea montană Muntele Mic, pentru desfășurarea unui program de pregătire fizică.”, potrivit Jandarmeriei Române.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs