Lider social democrat: „PSD trebuie condus de o persoană „cu capul pe umeri”, nu de personaje gen Mitralieră”

Scandal total în PSD înaintea Congresului. Mai multe tabere încearcă să impună noul șef al formațiunii, dar Viorica Dăncilă e din ce în ce mai contestată. Se pare că aceasta va devein istorie după Congres. Aceasta este atacată dur din teritoriu. Și nu e singura care va fi trecută pe linie moartă. Se cer și capetele deputatului Cătălin Rădulescu Mitralieră.

Președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, susține că premierul Viorca Dăncilă nu este persoana potrivită pentru a conduce PSD. „PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă!

Cred că Domnia Sa trebuie să se concentreze pe problemele deloc puține ale Guvernului României! În schimb, Dna. Viorica Dăncilă nu reprezintă viitorul partidului din care eu, ca tânăr, fac și vreau să fac parte în continuare!„, a scris Bogdan Ivan pe contul său de socializare.

Potrivit acestuia, PSD trebuie condus de o persoană „cu capul pe umeri”, „nu de personaje gen Mitralieră”.

„În urmă cu 10 ani m-am înscris în PSD, la puțin timp după ce am devenit major, pentru că aici am văzut o echipă de oameni capabili!

Am găsit în echipa PSD Bistrița-Năsăud oameni educați, vizionari și de caracter, dar uneori cu prea mult bun simț. Care în timp a ajuns să fie confundat cu altceva!

Un partid cu peste 500.000 de membri trebuie să fie condus și reprezentat de oameni pregătiți și cu “capul pe umeri”, nu de personaje gen “Mitralieră”. El și alții de teapa lui nu mai au ce căuta aici!„, subliniază Bogdan Ivan pe o rețea de socializare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.