Magazinele se închid de la ora 18.00 și locuitorii din comuna Valea Iașului vor intra în casă de la ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar sălile de sport și fitness vor fi închise pentru următoarele două săptămâni. Comitetul pentru Situații de Urgență a decis înăsprirea restricțiilor începând de noaptea trecută, de la ora 00.00, în Valea Iașului, după ce numărul de infectări cu COVID-19 a crescut într-un ritm alert.
CJSU Argeș, prin ultima decizie, a aplicat măsurile stabilite la nivel național pentru localitățile aflate în scenariul roșu care au depășit rata de infectare de 4 la mia de locuitori. Prin urmare, în Valea Iașului se vor aplica restricții suplimentare:
Aceste noi reguli se adaugă deja celor existente:
Potrivit datelor oficiale, comuna Valea Iașului a ajuns astăzi la o rată de incidență de 4,01. Noile măsuri sunt valabile potrivit legii timp de 14 zile, iar în cazul în care rata de incidență nu va scădea ele vor fi prelungite.
Vă reamintim că aceleași restricții sunt în vigoare și pentru localitățile Băiculești și Morărești.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp