Lovitură dură pentru Traian Băsescu! Judecătorii au decis…

Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia de suspendare a decretului prin care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras prin decret prezidențial cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu. Decizia este una total opusă celei de la Judecătoria Chișinău care anterior suspendase decretul, pe data de 21 martie. Practic, asta înseamnă că decretul șefului statului intră din nou în vigoare. Decizia Curții de Apel a fost publicată de apărătorul lui Dodon, consilierul său în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi. Magistrații au calificat drept neîntemeiată cererea avocatului lui Băsescu, Andrei Bivol, iar decizia este irevocabilă, potrivit agora.md. „După cum şi era firesc. Acțiunea ilegală a judecătoarei Viorica Puică care a suspendat decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei domnului Traian Băsescu, astăzi a fost anulată. Urmează examinarea fondului cauzei”, a comentat Lebedinschi. Amintim că președinția a spus că va ajunge cu acest litigiu la Curtea de Apel. Igor Dodon l-a lipsit pe Traian Băsescu de cetățenie moldovenească prin decret prezidențial pe data de 3 ianuarie curent. Lupta va continua în cadrul procesului care va judeca dosarul pe fond.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.