ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură pentru stat, vestea anului pentru firme! Facturile vor fi plătite OBLIGATORIU în mai puțin timp. Legea care schimbă totul!

Lovitură pentru stat, vestea anului pentru firme! Facturile vor fi plătite OBLIGATORIU în mai puțin timp. Legea care schimbă totul!

O propunere legislativă, susținută de peste 40 de parlamentari PSD, a fost înregistrată în Parlament și vizează scurtarea termenelor de plată pentru a fluidiza circuitul banilor în economie. Inițiativa prevede ca plățile între operatorii economici să se realizeze în maximum 30 de zile, în timp ce autoritățile publice ar urma să achite facturile în cel mult 10 zile de la data la care primesc fondurile necesare de la bugetul de stat sau din surse nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: Crește sau nu salariul minim în 2026? Această informație interesează pe toată lumea!

Documentul propune, de asemenea, o modificare a regimului fiscal. Conform acesteia, firmele care aplică sistemul TVA la încasare vor putea continua să o facă și după ce depășesc plafonul legal al cifrei de afaceri, cu condiția ca depășirea să fie generată exclusiv de un contract încheiat cu o instituție a statului.

Inițiatorii susțin că aceste măsuri sunt necesare din cauza decalajelor frecvente în procesarea plăților de către autoritățile centrale care finanțează programe de investiții. Aceste întârzieri, care depășesc adesea termenul legal de 30 de zile, pun autoritățile locale și județene în dificultatea de a-și onora la timp obligațiile contractuale față de furnizori.

„Nu puține au fost situațiile în care procesarea cererilor de plată de către autoritățile centrale finanțatoare sau prin care s-au derulat programele de investiții a depășit termenul de 30 zile de la data emiterii facturii de către operatorul economic parte a unui contract de achiziție public, ceea ce a creat premisele ca autoritățile publice locale și județene să fie în imposibilitate de a se conforma termenului de 30 zile prevăzut de dispozițiile legii vizate de actualul proiect”, se arată în expunerea de motive a proiectului, document citat de Profit.ro.

Parlamentarii care au semnat proiectul atrag atenția și asupra consecințelor bugetare ale acestor întârzieri, deoarece companiile au dreptul legal de a cere penalități și dobânzi, fapt ce adaugă o presiune financiară suplimentară pe bugetele locale.

În privința sistemului TVA la încasare, inițiatorii argumentează că legislația actuală dezavantajează firmele cu contracte publice. Regulile fiscale în vigoare sunt corelate strict cu cifra de afaceri, fără a lua în calcul specificul contractelor a căror finanțare depinde de alocări de la bugetul de stat sau din fonduri europene nerambursabile.

Lovitură pentru stat, vestea anului pentru firme! Facturile vor fi plătite OBLIGATORIU în mai puțin timp. Legea care schimbă totul!

Pentru a deveni lege, propunerea legislativă trebuie să parcurgă etapele procesului legislativ: adoptarea de către Parlament, promulgarea de către Președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.