
Lovitură totală pentru Ion Țiriac! Kovesi a intrat peste el! Ce au găsit procurorii la firma miliardarului?
Parchetul European (EPPO), instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, a efectuat în aceată săptămână o serie de percheziții care au vizat inclusiv sediul Țiriac Auto. Acțiunea are loc în cadrul unei anchete referitoare la achiziția de microbuze școlare la prețuri supraevaluate, conform unor surse judiciare citate de G4Media.
Ancheta a pornit din oficiu, urmare a dezvăluirilor făcute de publicația Reporter.IS în luna august. Jurnaliștii au semnalat că o societate din județul Prahova a reușit să obțină peste 50% din contractele de livrare a microbuzelor școlare electrice la nivelul întregii țări, practicând prețuri mult peste valoarea pieței. Finanțarea acestor achiziții a fost asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adică din fonduri europene.
În prezent, procurorii europeni desfășoară cercetări in rem, investigând faptele propriu-zise.
Datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), secțiunea „anunțuri de atribuire”, arată că firma prahoveană Aveuro Internațional figurează cu minimum 35 de contracte, suma totală depășind 135 de milioane de euro.
Conform informațiilor apărute în presă, mecanismul presupunea achiziția de microbuze, preponderent marca Ford, și carosarea acestora, costul final fiind sub 100.000 de euro per unitate. Ulterior, vehiculele erau livrate către consiliile județene la prețuri uneori duble.
Discrepanțele de preț sunt semnificative între județe. La Iași, spre exemplu, au fost livrate 26 de microbuze la un preț unitar de 202.800 de euro fără TVA, în timp ce recordul a fost înregistrat în județul Olt, cu 262.000 de euro pe mașină.
Comparația realizată de ancheta Reporter.IS arată că același tip de microbuz, livrat la Iași cu 1.014.000 lei, a costat autoritățile din Brașov doar 743.000 lei. Dacă achiziția de la Iași s-ar fi făcut la prețul adjudecat în Brașov, județul ar fi putut cumpăra 35 de vehicule în loc de 26, furnizorul fiind aceeași companie, Aveuro Internațional. Astfel, fiecare microbuz cumpărat de Iași a fost cu 54.000 de euro mai scump decât cele de la Brașov.
Analiza procedurilor de achiziție relevă că prețurile au rămas ridicate în situațiile în care a existat o singură ofertă admisă, în timp ce concurența a dus la scăderea valorii per unitate.
Compania Aveuro Internațional, cu sediul în Câmpina, este deținută de Vlad Papuc (40 de ani). Acesta este fiul Rodicăi Papuc (66 de ani), președinta Organizației Județene de Femei a PNL Prahova. Presa a relatat despre legăturile acesteia cu Iulian Dumitrescu, liderul local al PNL, cercetat pentru corupție.
Rodica Papuc, fost consilier județean, a candidat în 2024 pentru un post de senator, ocupând locul 2 pe listă, poziție care s-a dovedit a fi neeligibilă.
Vlad Papuc a preluat afacerea de transport persoane a familiei și a extins-o, divizia de carosări auto devenind principala sursă de venit. Anul trecut, Profit.ro nota că acesta a achiziționat magazinul Eva de pe bulevardul Magheru din București, plătind 8 milioane de euro unui fond de investiții cipriot.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a comunicat pe 8 decembrie decizia de a sesiza Parchetul European cu privire la achiziția microbuzelor electrice pentru elevi, „ca urmare a constatării mai multor disfuncţionalităţi care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizaţi banii europeni”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
