prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Lovitură uriașă pentru unele firme! Impozite uriașe!

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență, guvernanții doresc să introducă taxa de solidaritate în anumite domenii, iar această decizie este adoptată la trei săptămâni de când România nu a intrat în Schengen, ca urmare a refuzului Austriei. Companiile petroliere şi de gaze vor fi suprataxate, iar cele mai afectate firme vor fi cele ale Austriei, se arată într-un proiect al Executivului.

Principalele firme taxate sunt cele care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor. Concret, câștigurile care în 2022 și 2023 depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021 vor fi impozitate cu 60%.

Totodată, companiile mari critică decizia României și avertizează că vor exista consecințe. „Atragem atenția asupra impactului negativ pe care actuala formă a proiectului de act normativ o va avea asupra viitorului industriei autohtone de petrol și gaze din România.”, a reacţionat Federația Petrolieră Petrol și Gaze.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs