Lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești încep anul viitor! Când vom putea circula

Lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești ar putea începe anul viitor, după ce câștigătorii, care vor fi desemnați în doar câteva zile, vor finaliza proiectarea.

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a declarat că lucrările la Autostrada Pitești Sibiu vor începe în 2020, după ce se va încheia partea de proiectare, care este prevăzută să dureze 12 luni. Companiile câștigătoare pentru Loturile 1 și 3, cele care se află la capetele autostrăzii,  vor fi anunțate în scurt timp, astfel că acestea vor semna contractul și vor putea începe proiectarea.

Apoi, în 2020, vor demara lucrările care vor dura cel puțin 3 ani. Celelalte loturi ale autostrăzii nu au încă demarate procedurile de licitație.  “Nu vă pot spune dacă sunt firme românești sau străine, câștigătorii licitațiilor pentru tronsoanele 1 și 5 vor fi anunțați în câteva zile. În cursul lunii februarie vrem să semnăm contractele.  Proiectarea durează 12 luni, cerem constructorilor să o termine la începutul anului 2020. Lucrările pentru cei aproximativ 45 km de autostradă, respectiv loturile 1 și 3 din autostrada Sibiu-Pitești, încep anul viitor”, a precizat directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, pentru News.ro.

Autostrada Sibiu-Pitești va avea o lungime de 122,1 km, este împărțită în cinci loturi, Sibiu-Boița, Boița-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeș și Curtea de Argeș-Pitești, va avea opt noduri rutiere și nouă tuneluri. Conform  datelor prezentate de CNAIR, primul nod rutier face legătura cu DN 1 și va fi la intrarea în Sibiu. Al doilea punct important al autostrăzii este la km 14 și va face legătura cu DN 7 și viitoare autostradă Sibiu-Făgăraș. La km 44-45, în apropiere de Cornetu, se construiește al treilea nod rutier, la km 44-45. “Între km 73-74 va fi construit nodul rutier de la Văleni, la km 82-83, cel de la Tigveni, următorul nod rutier face legătura cu orașul Curtea de Argeș km 91-92. Există încă două noduri rutire, la km 105-106, în apropiere de Băiculești și cel de la Bascov, km 120-122”, conform oficialilor CNAIR. Vor exista opt spații de servicii pentru benzinării și parcări de scurtă durată.

Ministerul Transporturilor a cheltuit peste 2 milioane de euro pentru un studiu de fezabilitate pentru cei 122 km de autostradă, dar studiul a expirat în 2010, iar Ministerul Transporturilor a cerut în 2012 o licitație pentru actualizarea documentației privind construcția autostrăzii Sibiu-Pitești. După instalarea Guvernului Ponta, licitația a fost anulată. La sfârșitul anului 2013 s-a pus problema actualizării documentației și abia în vara anului 2017, fosta conducere a CNAIR a reușit demararea licitației pentru loturile 1 și 5 din autostrada Sibiu-Pitești.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.