Luni, cursurile vor fi suspendate în mai multe unități de învățământ! Care este situația în Argeș? Anunț de ultim moment!
Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secții de votare organizate pe teritoriul țării, pentru a-și alege viitorii parlamentari. În București, 225 de școli vor găzdui secții de votare, iar 77 de unități de învățământ vor avea programul modificat sau vor suspenda cursurile.
Citește și: Se construiește o nouă Autostradă! Va lega o zonă importantă de aeroport! Anunț incredibil!
În Capitală există aproximativ 1.300 de secții de votare, distribuite astfel: Sectorul 1 – 166, Sectorul 2 – 202, Sectorul 3 – 294, Sectorul 4 – 189, Sectorul 5 – 198, Sectorul 6 – 240.
Detaliind pe sectoare:
- Sectorul 1: Secțiile de votare sunt amenajate în 43 de unități de învățământ preuniversitar. Luni, șapte școli își vor modifica programul (decalarea orei de începere a cursurilor/modificarea duratei orei sau pauzei), iar patru vor suspenda cursurile fizice pentru anumite grupe sau clase.
- Sectorul 2: În 53 de școli se vor organiza secții de votare. Trei dintre acestea își vor ajusta programul școlar luni (decalarea orei de începere/modificarea duratei orei sau pauzei).
- Sectorul 3: Secțiile sunt organizate în 37 de unități de învățământ. 12 dintre acestea vor avea program modificat atât vineri, 29 noiembrie, cât și luni, 2 decembrie. Alte 13 școli își vor ajusta programul doar luni, iar două vor suspenda cursurile fizice pentru anumite grupe/clase.
- Sectorul 4: În 34 de unități de învățământ vor funcționa secții de votare, dintre care 12 își vor modifica programul luni.
- Sectorul 5: Secțiile de votare sunt amenajate în 17 școli, iar patru dintre acestea își vor ajusta programul luni.
- Sectorul 6: Sunt organizate secții în 41 de școli. Cinci dintre acestea vor modifica programul vineri și luni, alte 10 își vor ajusta programul luni, iar o școală va modifica programul doar vineri. Tot luni, patru școli vor suspenda cursurile fizice pentru anumite grupe sau clase.
Astfel, organizarea scrutinului influențează programul școlar din mai multe unități de învățământ din București, în funcție de sector. În celelalte județe, inclusiv în Argeș, Inspectoratele Școlare nu au anunțat suspendarea cursurilor sau modificări de program pentru ziua de luni, 2 decembrie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp