„Mai bine mă lua Dumnezeu pe mine”. Durere infinită în familia Valentinei, fata din Argeș moartă de ziua tatălui ei!
Durere fără margini pentru o familie din județul Argeș. O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe o trotinetă electrică, pe care se plimba împreună cu un prieten. Tragedia a avut loc chiar în ziua de naștere a tatălui ei, în prima zi din Săptămâna Luminată. Mai erau doar trei zile până la aniversarea fetei. În loc de petrecere, părinții se pregătesc acum de înmormântare.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
„I-am auzit țipând. Când am văzut că vine și salvarea, atunci am ieșit și noi. Tremura acolo, nu putea să spună nimic, nu nimic„, povestește o vecină.”Deja era, țipa lume. M-am uitat și eu un pic și băiatul a venit și a sunat la Ambulanță. Băiatul tremura, i-a venit rău și băiatului și toată lumea, vă dați seama. Fetița era foarte respectuoasă, cuminte, vă dați seama. O tragedie cumplită, cumplită„, adaugă o altă vecină.
Moartea Valentinei a lovit ca un trăsnet întreaga comunitate. Nimeni nu se aștepta la o asemenea nenorocire. Fata de 15 ani se întorcea acasă, împreună cu un băiat de 16 ani, amândoi pe aceeași trotinetă. Accidentul s-a petrecut la doar câțiva pași de casă, chiar în timp ce familia fetei îl sărbătorea pe tatăl ei. Băiatul care ar fi condus trotineta a fost testat pentru consum de alcool.
Cei doi fuseseră într-o vizită la o rudă dintr-o localitate apropiată. Aproape un kilometru au parcurs pe trotinetă până în acel loc unde băiatul a pierdut controlul. Amândoi au căzut într-un șanț, iar adolescenta a murit în urma impactului. În doar două zile, fata ar fi împlinit 16 ani. Acum, familia copleșită de durere pregătește înmormântarea în locul aniversării.
„Eu am fost plecat de sărbători acum, am fost plecat la fată și aseară când am venit am. E o tragedie uriașă. Foarte mare. Mai bine mă lua Dumnezeu pe mine„, a declarat unchiul fetei.
„Mai mare durere ca asta nu există. Și că s-a întâmplat chiar de ziua tatălui ei„, spune mătușa victimei.
Șocați sunt și vecinii, care își amintesc de Valentina ca o fată cu inimă de aur. Finalul tragic i-a lăsat îngroziți.
Băiatul care conducea trotineta a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a indicat o alcoolemie redusă. Având doar 16 ani, va răspunde penal pentru cele întâmplate, mai ales că nu avea voie să transporte pasageri pe trotinetă. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cei doi tineri ar fi încălcat mai multe reguli de circulație, iar fata nu purta cască de protecție. Nu se cunoaște viteza exactă din momentul impactului, dar aceasta este considerată un factor posibil în declanșarea tragediei.
Sursa Observator
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp