Mariana Badiu a înghițit „Gogoașa Rafaello”

13
mariana_badiu, PSD_arges, spitalul_judetean

„Gogoașa Rafaello”, vedeta care a scăpat Spitalul de Urgență Argeș de gândaci, nu mai este așa de importantă la acest moment. Mariana Badiu, director de îngrijiri medicale și vicepreședinte PSD Argeș, a promovat această metodă inedită de anihilare a gândacilor, la o conferință de presă susținută în urmă cu mai bine de două luni. Întrebată la acest moment despre gândacii din Spitalul de Urgență Argeș, Mariana Badiu a anunțat că aceștia au dispărut cu desăvârșire însă nu a mai amintit nimic de „Gogoașa Rafaello” ci a trecut la tehnici mai ortodoxe, adică picurarea unei soluții, odată la șase luni, cu seringa, în anumite locuri tranzitate de gândaci. Reamintim celor care nu știu, că „Gogoașa Rafaello” era un amestec din ouă, aduse de acasă de asistente și anumite „prafuri” din care se formau niște gogoșele ce erau puse în colțurile saloanelor. Acest preparat a fost promovat de Mariana Badiu cu foarte mult entuziasm în urmă cu ceva timp, mai ales că rezultatele au fost extraordinare, după cum a susținut chiar directoarea din cadrul spitalului.