
Două pistoale, componente ale unei arme de foc și mai multe elemente de muniție au fost descoperite de polițiștii argeșeni, în urma unei percheziții. Cu aceeași ocazie s-a stabilit că o altă persoană decât cea vizată de cercetări, având calitatea de deținător legal al unei arme de vânătoare, nu respecta condițiile de păstrare pentru arma deținută și muniția aferentă, fapt ce constituie abatere contravențională, cu măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor.
CITEȘTE ȘI: Spital renumit din Argeș angajează! Șapte posturi scoase la concurs!
În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, cu sprijinul Luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și specialiștilor criminaliști, au efectuat o percheziție pe raza localității Dobrești.
Activitatea a fost desfășurată pentru administrarea de probatoriu într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, conform art. 342 alin.1 din Codul Penal.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat o armă tip revolver, o armă tip pistol neletal supus autorizării, componente ale unei arme de vânătoare, dar și mai multe elemente de muniție, toate fiind ridicate de polițiști.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Totodată, având în vedere că la aceeași adresă locuiește și o altă persoană care are calitatea de deținător legal al unei arme de vânătoare, respectiv rudă a persoanei bănuite, polițiștii specializați au efectuat un control al condițiilor de deținere a armei. Cu această ocazie a rezultat că persoana nu respecta dispozițiile legale privind păstrarea armei și a muniției eferente, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate, aspect ce constituie abatere de natură contravențională, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, cu măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp