Medic, despre cazul bebeluşilor: Epidemiologii nu și-au făcut datoria. Pericolul este real

DISTRIBUIȚI
bebelusi_infectati, arges, ecoli, bacterie

Medicul Laurenţiu Beluşică, şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne, „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, a declarat, referitor la cazul copiilor din Argeş, că epidemiologii nu și-au făcut datoria. Doctorul a avertizat că pericolul este real dacă sursa de îmbolnăvire persistă, putând fi considerată potențial o problemă de siguranță națională. „Personal, consider că în acest caz cei chemați să facă acest lucru nu și-au făcut datoria! Pericolul este real dacă sursa de îmbolnăvire persistă, putând fi considerată potențial o problemă de siguranță națională. De la situația din prezent a numărului de îmbolnăviri până la zeci de morți este un pas extrem de mic. Ne aflăm în secolul XXI, ancheta epidemiologică trebuia să fie demult pe masa Ministrului Sănătății și focarul stins sau limitat. Până acum trebuia identificat focarul, sursa de infectie, și suprimat; emisă o alertă de calătorie în județul Argeș şi mobilizată orice resursă existentă sau parteneră pentru aflarea focarului infecţios”, a declarat medicul pentru digi24.ro.

Doctorul Laurenţiu Beluşică a susţinut că poate fi „chiar un atac terorist”.

„Eu, personal, nu m-aş duce într-o călătorie acum în zona respectivă pentru că nu ştiu ce este. Poate să fie chiar un atac terorist. Nu ai de unde să ştii ce este. Este o bombă cu ceas. Stă şi aşteaptă, Poate că norocul nostru ar fi să se fi stins singur şi să se fi autolimitat”, a subliniat medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here