Medic renumit, apel către autorități! Rezultatele testelor rapide nu se raportează!

0

Medicul Adina Alberts a făcut recent o postare pe facebook unde a vorbit despre dificultăţile pe care le întâmpină clinicile private. Este vorba despre testele rapide pentru COVID-19 care nu sunt luate în calcul de autorități, iar rezultatele nu se raportează.

”Din cele 24 de testări efectuate azi, 2 au fost pozitive. Ambele persoane aveau simptome specifice clare, nu foarte intense însă, lipsa mirosului și durerile osteo-musculare fiind prezente la ambii bărbați. 29 și 40 de ani, cu familii, cu copii, toți membrii familiilor lor prezentând aceleași simptome de “răceală”.

Câteva lucruri desprinse din activitatea mea de azi mi se par importante:

  1. Rezultatele testelor rapide Covid-19 Ag nu se raportează nicăieri. Mi se pare o mare lipsă de disciplină medicală. Am întrebat la DSP și la ISU. Am primit același răspuns. Se iau în calcul doar testările PCR.
Distribuie prietenilor

Cei doi bărbați pe care i-am testat azi pozitiv nu vor mai face niciun RT-PCR. Au sunat 4-5 zile la DSP și, cum nu le-a răspuns nimeni, au decis să se testeze în privat alegând cele mai rapide și simple teste, testele COVID-19 AG. Mai departe,  acești pacienți se vor izola la domiciliu, își vor contacta proprii medici de familie și vor urma sfaturile acestora.

  1. Din raportările zilnice ne scapă foarte mulți bolnavi de Covid-19, aceia cu simptome inexistente, ușoare sau medii. Aceia care chiar și-au dorit să respecte reglementările în vigoare, dar DSP-ul nu a răspuns. Eu cred că rata de infectare este mult mai mare decât cea vehiculată de autorități. Prin cele două teste pozitive de azi, eu am evidențiat în fapt minim 8 persoane pozitive, adică cei doi bărbați menționați mai sus, plus toți ceilalți membri ai familiilor lor. Dacă extrapolăm cele constate azi, la numărul de noi infectări raportat azi de oficialități, ar trebui să multiplicăm 6481 cu cel puțin o medie de 2… Dacă nu chiar cu 3…

Mda, cam așa arată situația reală!

Vă recomand, mai mult ca oricând, să aveți grijă de persoanele cu risc!!! Nu vă expuneți părinții și bunicii necugetat! Nu-i vizitați dacă aveți simptome sugestive. Testați-vă imediat ce începeți să vă simțiți rău! Ceea ce pentru dvs poate să fie o simplă răceală, pentru persoanele cu risc reprezintă, cel mai adesea, sfârșitul.”, a afirmat medicul pe pagina personală de socializare.