prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Medicamente pentru tratarea hipertensiunii, retrase de pe piață! Risc major de îmbolnăvire pentru pacienți

Compania Pfizer a decis retragerea unor medicamente pentru hipertensiune arterială ce erau vândute sub trei denumiri. Accuretic şi cele două versiuni generice ale sale distribuite de Greenstone – comprimatele quinapril şi hidroclorotiazidă şi comprimatele quinapril HCI/hidroclorotiazidă – fac obiectul retragerii.

Medicamentele tratează hipertensiunea arterială, care creşte riscul de potenţiale evenimente cardiovasculare periculoase, cum ar fi accidentul vascular cerebral. Retragerea este voluntară şi are în vedere tabletele care conţin niveluri mai mari de nitrozamine, care prezintă un risc de cancer, deşi Pfizer a spus într-un comunicat de presă că „nu există niciun risc imediat pentru pacienţii care iau acest medicament”.

„Nitrozaminele sunt comune în apă şi alimente, inclusiv în carnea crudă şi carnea la grătar, lactate şi legume. Toată lumea este expusă la un anumit nivel de nitrozamine. Aceste impurităţi pot creşte riscul de cancer dacă oamenii sunt expuşi la ele peste niveluri acceptabile pe perioade lungi de timp”, a precizat Pfizer în comunicat.

Nitrozaminele pot fi introduse neintenţionat atunci când anumite reacţii chimice sunt utilizate în producţia de medicamente. Compania a spus că nu cunoaşte niciun raport privind efectele adverse rezultate din utilizarea medicamentului şi a adăugat că produsele au un profil de siguranţă stabilit de peste 20 de ani, potrivit comunicatului.

Distribuitorii şi vânzătorii ar trebui să înceteze utilizarea şi distribuirea şi să „pună imediat în carantină produsul”, se spune în comunicat. Pfizer a recomandat ca pacienţii care iau medicamentul să se consulte cu medicul lor cu privire la opţiunile alternative de tratament.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs