prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Medicul Virgil Musta, anunț de ultimă oră,despre pacienții fără comorbidităţi care au decedat în urma infectării cu COVID-19

Dr. Virgil Musta, șeful clinicii de Boli Infecțioase 2, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a dezbătut, într-un inverviu acordat publicației Adevărul, situația pacienţilor fără comorbidităţi, care au decedat în urma infectării cu COVID-19. Acesta a comentat cazurile de deces ale pacienților infectați cu noul coronavirus, care nu prezentau și alte comorbidităţi.

Din cei peste 1.500 de pacienţi care au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, confirmați cu COVID-19, 1.370 au fost vindecaţi, iar 141 au murit. Dintre aceştia, cinci au fost pacienţi sub 50 de ani, fără boli asociate.

Medicul au constatat că toţi au făcut ceea ce se numeşte o „furtună de citokine” (reacţie care duce la agravarea bruscă a bolii). De asemenea, toţi cei cinci pacienţi au avut în comun două lucruri.

„Primul a fost că au venit târziu la spital. Toţi veniseră după o săptămână în care starea generală a fost bună şi au venit în momentul în care s-a agravat starea de sănătate. Se ştie că în a cincea – a şaptea zi există riscul de agravare bruscă a stării de sănătate. Din păcate, toţi au stat acasă spunând că au o formă uşoară, că nu e problemă şi au venit când au început să se desatureze, când leziunile pulmonare erau de peste 70 la sută. De aceea, această evaluare care se face, biologică, ar fi bine ca lumea să o facă pentru că poţi depista din timp modificările care duc la forme severe”, a explicat Virgil Musta.

Anxietatea ar fi fost o a doua cauză. „Se ştie că anxietatea şi depresia sunt factori favorizanţi în scăderea imunităţii. De aceea, pe sistemul acesta funcţionează şi placebo. Se ştie că în bolile infecţioase, dar nu numai, pacienţii care sunt optimişti şi au o gândire pozitivă au evoluţie mai bună. În lume, sunt câteva studii în care evaluează pacienţii şi îi tratează cu anxiolitice sau antidepresive”, a compeltat medicul.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs