Meditațiile vor fi legalizate, iar chiulul și performanța profesorilor verificate! Anunțul momentului de la ministerul Educației!
Ministerul Educației pregătește o serie de modificări importante în structura examenelor și a procesului educațional. Elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională la mai multe materii, iar liceele vor avea libertatea de a organiza propriile examene de admitere. În plus, meditațiile vor fi recunoscute oficial, iar absenteismul elevilor și performanța profesorilor vor fi monitorizate mai atent. Aceste schimbări au fost anunțate de ministrul Educației, Daniel David, după analiza aprofundată a situației din învățământ, care arată că aproape 25% dintre copii sunt „pierduți” în sistem.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Modificări majore la Evaluarea Națională
Ministrul Educației susține că Evaluarea Națională trebuie refăcută complet, iar examenul de la clasa a VIII-a ar trebui să includă cel puțin jumătate din materiile de studiu. Daniel David a explicat că se poartă discuții cu experți pentru a decide dacă vor fi testate cinci sau opt materii, dar este clar că este inechitabil ca examenul să cuprindă doar două discipline. Totodată, liceele vor putea organiza examene proprii, iar cel puțin jumătate din locurile disponibile ar putea fi ocupate în baza acestor examene. Această schimbare ar putea fi aplicată încă de anul viitor.
În ceea ce privește Bacalaureatul, acesta va rămâne neschimbat în perioada următoare. Totodată, ministrul consideră că meditațiile nu trebuie interzise, ci integrate oficial în sistem. „Dacă le ascundem, se vor desfășura oricum în moduri necontrolate. Mai bine recunoaștem că există, așa cum se întâmplă și în alte țări”, a spus Daniel David.
Problemele majore ale sistemului: abandonul școlar și analfabetismul funcțional
Raportul educației dezvăluie cifre alarmante legate de abandonul școlar și analfabetismul funcțional. Din 100 de persoane, aproximativ 20 sunt copii sub 18 ani, iar dintre aceștia, 4 sunt efectiv excluși din sistemul educațional. Situația devine și mai gravă în ceea ce privește analfabetismul funcțional: aproximativ 25% dintre elevi se află deja în această categorie, iar dacă includem și cei cu risc ridicat de a ajunge acolo, procentul crește până la 38%. Aceste date evidențiază o problemă gravă și urgentă în învățământ.
Control și responsabilitate pentru profesori
Ministerul Educației va intensifica controlul asupra profesorilor. Titularizarea nu va mai garanta un post pe viață: fiecare cadru didactic va fi evaluat la fiecare cinci ani, iar dacă nu îndeplinește criteriile minime, își poate pierde postul de muncă pe perioadă nedeterminată. Absenteismul profesorilor la ore va putea fi raportat de părinți, iar prezența va fi monitorizată prin intermediul catalogului electronic, pentru o mai mare transparență.
Schimbarea metodei de predare și integrarea tehnologiei
Ministrul subliniază necesitatea regândirii metodei de predare, insistând pe o creștere a activităților practice în cadrul orelor și pe introducerea obligatorie a tehnologiei în procesul educațional.
Evaluarea universităților
Toate instituțiile de învățământ superior din țară vor fi supuse unei evaluări riguroase. Până la sfârșitul lunii, universitățile trebuie să prezinte oficial misiunea pe care și-o asumă față de studenți, astfel încât aceștia să fie informați clar despre oportunitățile și perspectivele de carieră sau cercetare pe care le oferă fiecare instituție.
Mesajul ministrului Educației
Daniel David a transmis că este dispus să rămână în funcție și să continue reformele, dar numai dacă există un guvern care își asumă și susține programul de guvernare necesar pentru schimbări reale în educație.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp