Mega-operaţiune: Peste 200 de percheziții în Argeș și în alte 27 de județe!

Poliţiştii Capitalei efectuează joi 205 percheziţii în Bucureşti şi 27 de judeţe la mai multe persoane şi societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală, cu un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare de aproximativ 6.000.000 lei. „Din probatoriul administrat au rezultat indicii temeinice că, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 octombrie 2015, reprezentanţii legali ai unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti şi judeţul Ilfov şi puncte de lucru deschise în mai multe judeţe din ţară s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fie prin omisiunea înregistrării contabile şi declarării fiscale a tuturor veniturilor încasate în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi prin înregistrarea contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii ce nu reflectă operaţiuni reale”, informează un comunicat al DGPMB. 

 

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 75 de persoane, fiind puse în aplicare mai multe mandate de aducere, audierile urmând a avea loc la sediul DGPMB. 

 

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de magazine de tip „orice produs la 15 lei”. 

 

Percheziţiile se desfăşoară în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. 

 

„Activităţile au fost sprijinite de ANAF – Direcţia Generală Antifraudă, inspectorii fiscali din cadrul acestei instituţii participând alături de organele de cercetare penală la efectuarea percheziţiilor şi a controalelor fiscale la punctele de lucru aparţinând societăţilor comerciale implicate în activităţile evazioniste”, se arată în comunicatul DGPMB. 

 

Întreaga acţiune beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bucureşti, din cadrul IGPR. 

 

Acţiunea se înscrie în planul de măsuri al Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea unui climat de linişte publică în perioada sărbătorilor de iarnă, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.