
Apar primele mesaje după moartea subită a folkistului Tibi Hărăguș! Jean Dumitrașcu, fost director al Centrului Cultural Pitești și actual manager al Filarmonicii din Pitești a postat un mesaj emoționat prin care a adus aminte cine a fost Tibi Hărăguș și ce a făcut pentru Pitești și pentru muzica folk din România.
DOLIU ÎN CULTURA ARGEȘEANĂ. CANTAUTORUL TIBERIU HĂRĂGUȘ A MURIT ASTĂZI LA SPITALUL JUDEȚEAN! A fost sufletul de aur al muzicii din Pitești, cu un talent rar întâlnit în lumea folkului – și a făcut parte dintre cei mari, cântând alături de Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Florin Chilian ș.a. Pe Tibi l-am angajat la Centrul Cultural Pitești în 2008, când rămăsese șomer după desființarea, de către niște oameni răi (și voi scrie într-o zi cine au fost), a Tehnic-Clubului. L-am rugat să țină cursuri de chitară pentru copii și să înființeze un grup folk – așa s-a născut P620 (Pitești, 620 de ani de la prima atestare documentară). A creat Imnul Piteștiului și a susținut sute și sute de spectacole. Am inventat serile La Fântână (Muzicală), ani de zile am mers să cântăm în Ștrand. Atât de mult mă respecta încât nu-mi refuza nimic – a fost chiar …. primar peste Orășelul Copiilor, pe niște geruri năpraznice. S-a luptat, și a reușit, să înființeze un Festival național de folk la Pitești, TrivaleFest, pe care l-a organizat impecabil.
Tibi Hărăguș nu a fost doar o mare valoare culturală, ci și un NOBIL, un aristocrat al spiritului. Aseară, la Filarmonica Pitești, trebuia să cânte și să coordoneze spectacolul de Dragobete. I s-a făcut rău, a chemat Salvarea (de ani buni, era grav bolvav, dar nu s-a pensionat medical cum fac atâția șmecheri de români, s-a luptat cu boala), spectacolul s-a ținut fără Tibi. La 8 dimineața, l-a sunat pe colegul Stelică Neacșu să întrebe cum a ieșit, era preocupat. Lasă asta, spune cum te simți tu! Eu? Am făcut un infarct peste noapte, mă simt rău, nu pot respira. La 8,30, discutam cu Carmen Salub despre Tibi, înainte de o ședință. După ședință, aflăm că dragul nostru Tibi nu mai este printre noi! Mă opresc aici, am mii de amintiri de Tibi! Avea doar 57 de ani…. Condoleanțe familiei!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp