Doi copii au fost răniți și transportați la spital după ce au fost implicați într-un accident petrecut în această dimineață. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi acordat prioritate și a lovit din plin un microbuz în care se aflau opt elevi. În urma impactului, doi copii au suferit mai multe leziuni și au fost preluați de către echipajele medicale, care le-au acordat primele îngrijri medicale și au fost transportați la spital.
CITEȘTE ȘI: Reguli noi în sensul giratoriu! Schimbările pe care șoferii nu le știu!
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 15 Toplița-Reghin, în zona localității Ciobotani, județul Mureș, a avut loc o coliziune în care au fost implicate un autoturism și un microbuz școlar. În microbuz se aflau șoferul și 8 elevi, doi dintre aceștia au suferit răni ușoare, fiind transportați la spital” potrivit IGPR.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp