ULTIMĂ
ORĂ

Minciunescu despre reluarea lucrărilor la Bulevardul Pardon: „Eu mi-am asumat această responsabilitate și o fac pentru binele câmpulungenilor!”

Bulevardul Pardon ar putea fi gata în vară și asta se va întâmpla datorită subprefectului PSD de Argeș, Bogdan Minciunescu, acesta anunțând astăzi, într-o scurtă declarație de presă că nu va declara recurs împotriva Primăriei Câmpulung Muscel. La aproape un an de la stoparea lucrărilor, după ce Prefectura Argeș a cerut în instanță anularea autorizației de construcție și a pierdut, existau două variante: să se continue procesul prin recurs, sau să lase să capete carecter definitiv și irevocabil hotărârea instanței de Contencios Administrativ a Tribunalului Argeș. Și s-a ales!

„Vă informez că am decis să NU formulez recurs. Repet! Să NU formulez recurs!”

Probabil că nu a fost o decizie ușoară, dar, cu siguranță a fost o decizie asumată clar de către PSD Argeș, care, prin subprefectul Minciunescu a stopat un conflict care a adus multe prejudicii câmpulungenilor. Așa cum se precizeză și în motivarea instanței, „măsura anulării autorizației de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună ci, din contră, o măsură total inadecvată, care ar fi de natură a afecta negativ interesul public, precum și interesele particularilor care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în această zonă vizată de prezentele lucrări” acesta a fost și principalul argument pe care l-a anunțat Minciunescu.

CITEȘTE ȘI: GEST INCONȘTIENT PENALIZAT CU 6000 EURO! CE A PUTUT SĂ FACĂ O ARGEȘEANCĂ?

 „Mă aflu în fața dvs. în calitate de Subprefect și înlocuitor al prefectului județului Argeș. Astăzi este ultima zi în care Instituția Prefectului poate înainta recurs la sentința civilă a Tribunalului Argeș privind Bulevardul Pardon din municipiul Câmpulung Muscel. Vă informez că am decis să NU formulez recurs. Repet! Să NU formulez recurs! Această decizie am luat-o în primul rând având în vedere interesul câmpulungenilor și ținând cont de motivarea instanței care arată că interesul public este prioritar.

„Măsura anulării autorizației de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună- precizează instanța”

Citez din motivarea instanței: Nu în ultimul rând, instanța apreciază ca fiind pertinente și apărările promovate cu referire la principiul proporționalității, apreciind că, în raport de data emiterii actului și față de data formulării prezentei cereri, la mai bine de doi ani de la emiterea sa, dat fiind și împrejurarea că lucrările executate în baza acesteia sunt aproape de finalizare, măsura anulării autorizației de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună ci, din contră, o măsură total inadecvată, care ar fi de natură a afecta negativ interesul public, precum și interesele particularilor care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în această zonă vizată de prezentele lucrări. Am încheiat citatul.

„Nu fac nici jocul domnului prefect, nici jocurile doamnei Elena Lasconi”

Iată că Instanța a apreciat caracterul neîntemeiat și a respins acțiunea. Cu toate acestea, în măsura în care domnul prefect consideră oportun să introducă recursul, are posibilitate să o facă în cursul zilei, semnând actele, așa cum ar fi putut să o facă înainte să plece în concediu de odihnă, știind că în această perioadă este termen limită pentru recurs. În condițiile în care domnul prefect, care a inițiat acest demers în instanță, a preferat să plece în concediu de odihnă, eu mi-am asumat această responsabilitate și o fac cu tărie pentru binele câmpulungenilor și cu credința că respect litera și spiritul legii. Este convingerea mea sinceră că fac ceea ce trebuie. Nu fac nici jocul domnului prefect, nici jocurile doamnei Elena Lasconi, ci pur și simplu înțeleg să apăr, în limitele legii, interesele cetățenilor din municipiul Câmpulung. Vă mulțumesc pentru atenție! Vă urez o zi frumoasă și sărbători liniștite!”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.