DISTRIBUIȚI
Directia nationala anticorputie

Ministrul Grațiela Gavrilescu a fost dată pe mâna Direcției Naționale Anticorupție după ce a semnat, vineri, ordinul care va da posibilitatea uciderii a peste 140 de carnivore mari, motivând că în ultima perioadă urşii au devenit un pericol real pentru populaţie.

Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) a formulat o plângere penală privind condițiile de emitere ale Ordinului de Ministru pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante de către ministrul Grațiela Gavrilescu.

„Considerând că prin modul vădit ilegal în care a fost emis acest Ordin au fost încălcate în mod esențial dispozițiile internaționale și naționale ce reglementează protecția speciilor de urs și lup, fiind astfel în prezența unui abuz în serviciu și instigare publică la săvârșirea de infracțiuni (art. 368 alin. 2, C. Pen.) respectiv instigarea la săvârșirea infracțiunii prevăzută și sancționată la art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor republicată (uciderea, fără drept, a unui animal)”, se arată în plângerea penală către DNA.

Ministrul susţine însă că nu are nicio emoţie şi că totul este în conformitate cu legea.

” Avem toate documentele puse la punct pentru ca altfel nici nu puteam da un astfel de ordin.(…) La ora actuala, impreuna cu mai multe ONG-uri o sa scriem un proiect. Evaluarea populatiei de carnivore mari in vederea gestionarii durabile a speciilor. Sa stim in fiecare judet ce avem, nu numai in anumite zone cum stim acum si ne dam cu presupusul. Sa facem o distributie a arealului, sa cipam aceste carnivore.Proiectul este facut pntru a avea o viziune clara, pentru a sti ce avem de facut de acum incolo. Rolul nostru e de a proteja speciile.”, a declarat ministrul într-o intervenţie la România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here