Ministrul Educației, declarații halucinante: „Școala e gratuită pentru copil. Plătesc statul și părinții”

Ministrul Liviu Pop, declaraţie controversată privind gratuitatea educaţiei pentru elevi. Potrivit ministrului, educația este gratuită în România, dar numai pentru copii. Părinții, în schimb, „asigură gratuitatea”, adică trebuie să scoată bani din buzunar. „Educația e gratuită conform Constituției. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic”, a spus Liviu Pop la Digi24. Ministrul a spus că el, ca părinte, cheltuiește bani cu sandvișul cu care merge copilul la școală, cu auxiliarele de care are nevoie copilul. „Nu avem fondul clasei. Avem o asociație de părinți, bani pe care îi gestionăm noi, nu are nicio influență”, spune ministrul. Întrebat dacă părinţii ar trebui să aibă un cuvânt de spus în privinţa materiilor, având în vedere că ei finanţează educaţia copilului, ministrul a spus: „Părintele participă la decizii, dar nu se prea pricepe. Neavând o radiografie clară a ceea ce știe copilul meu pe competențele de bază, pe trunchiul obligatoriu, eu nu știu dacă… Eu iau fetița mea, e mai bună la chimie sau la fizică. Nu știu dacă e mai bună la română sau la engleză. Nu mi s-a spus, nu știu, sunt trei sau patru zone de orientare școlară, că așa e făcut sistemul, nu că nu mi-aș dori eu să știu. Ce să-i spun eu la opțional să facă? Astronomia? Altă disciplină? De aceea, părintele trebuie să fie partenerul școlii. Acolo unde părintele este partenerul școlii, copilul are de câștigat. Noi avem sute de mii de copii cu părinții în străinătate. Cine face orientarea la ei? Bunicul, mătușa, strada?”, a mai spus ministrul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.