ULTIMĂ
ORĂ

Ministrul Nelu Tătaru, apel către medicii români plecați în străinătate

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat recent că există discuții în prezent pentru aducerea de personal medical din străinătate. Acesta a precizat că este deja în discuții cu mai mulțe cadre medicale plecate în străinătate, dar că totuși, până la întoarcerea lor în țară, românii trebuie să fie responsabili și să respecte regulile impuse de autorități.

„În acest moment suntem la o evaluare a posibilităților să avem personal din afara țării – medici români care vor să se întoarcă. Avem aceste discuții în acest moment, dar până a putea beneficia de experiența și profesionalismul celor din afară, mergem în continuare cu ce avem în țară și – tocmai în acest context în care sunt aceeași oameni pe care îi avem de opt luni îi adaptăm la tot mai multe paturi de Terapie Intensivă – recomandarea rămâne aceeași, haideți să respectăm niște reguli ca să avem un număr scăzut de cazuri, un număr scăzut de cazuri care ajung în Terapie Intensivă și atunci și personalul medical să se poată odihni un pic. Avem, totuși, opt luni de zile”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

 

 

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.